Iată o povestire vesela si plina de voie buna despre portul Galway — orașul unde ploaia vine, pleacă și se întoarce doar ca să mai salute o dată. 🌦️🌊
„Ziua în care portul a început să cânte”
Într-o dimineață luminoasă (adică ploua doar pe jumătate), portul Galway era plin de forfotă: pescari grăbiți, turiști fericiți și pescăruși mult prea încrezători.
Dar azi nu era o zi obișnuită.
Pe dig se plimba Molly Malone O’Reilly, o fetiță șugubeață de 10 ani, care făcea un lucru complet normal pentru ea: vorbea cu bărcile.
— Bună dimineața, Barcovanule!
— Ce mai faci, Velușcă?
— Și tu, Motorică, ai dormit bine?
Normal, bărcile nu răspundeau niciodată.
Până în ziua asta.
Prima barcă care a cântat
Când Molly s-a oprit lângă o barcă mică, roșie, aceasta… a scârțâit melodios. Apoi a scârțâit din nou. Și apoi, cu mare efort, a început să vibreze ușor, ca un acordeon umed.
Pescarii s-au oprit.
Turiștii s-au oprit.
Pescărușii n-au înțeles nimic.
Barca cânta!
Un fel de „laaa-la-la-laaa” în ton cu valurile.
Concertul Portului Galway
Văzând asta, celelalte bărci au decis să nu fie mai prejos.
Una mare și verde a început să facă bass: „BRUM-BRUM-BRUM”.
O barcă albastră făcea sunete ca niște castaniete de lemn.
Un velier bătrân imita o flaută… foarte ruginită.
În cinci minute, tot portul acompania vântul.
Turiștii dansau.
Pescarii băteau din palme.
Un bătrân a jurat că n-a mai auzit muzică așa bună de la un concert de U2 din ’87.
Pescărușii intră în scenă
Dar cine nu suportă să fie ignorat? Pescărușii.
Și au intrat și ei în concert, cu celebrul lor „SCRIIIIIIII!” Oamenii i-au rugat politicos să încetinească. Pescărușii au urlat mai tare. Era clar: erau soliştii principali.
Dezastrul… și salvarea
În mijlocul veseliei, portul a vibrat atât de aniversar încât un băiat a întrebat:
— Oare vine un cutremur?
— Nu, răspunse Molly. E doar refrenul!
Dar cum bărci cântătoare n-au mai fost văzute niciodată, managerul portului a venit în grabă:
— Opriți concertul! Nu avem regulament pentru așa ceva!
Bărcile au tăcut brusc.
Pescărușii au făcut un „pac” supărat.
Portul s-a întristat.
Așa că Molly a făcut ce știa ea cel mai bine: a mângâiat barca roșie și a șoptit:
— Cântă doar un pic… pentru mine.
Și barca a început din nou, timid: „laaa… la…”.
Managerul portului a oftat:
— Eh, fie. Dar numai până la ora 5!
Epilog
În acea zi, Portul Galway a avut primul concert nautic oficial.
Iar fiecare barcă a primit, în mod simbolic, o ploaie ușoară… ca aplauze din cer.
Iar despre Molly?
Ea a fost declarată „Dirijoarea Oficială a Portului”.
Acum poți s-o vezi zilnic vorbind cu bărcile.
Majoritatea încă nu cântă.
Dar, uneori, dacă e vântul potrivit… parcă se aude un „laaaa” de sub apă.
