Visul copilăriei mele s-a împlinit: sunt scriitoare!
O poveste despre 1000 km pe Via Transilvanica, despre credință și despre curajul de a o lua de la capăt la 50+.”(Avertisment: Aceasta este o postare de suflet, ceva mai lungă, dar am vrut să las aici toată recunoștința mea.)
Drumeție fără de sfârșit:
Povestea primei mele lansări de carte
22 martie 2026
Astăzi revin către voi cu povestea primei mele lansări de carte. Visul copilăriei mele s-a împlinit: sunt scriitoare!
Într-o lume plină de provocări, acest drum mi-a oferit cele mai prețioase lecții.
„Drumeție fără de sfârșit” nu este doar un titlu, ci un cumul de emoții, bucurie și lacrimi. Mărturisesc că este pentru prima dată când:
• Finalizez o carte – editată, tipărită și gata de a fi descoperită de cititori.
• Organizez o lansare – și nu oricare, ci propria mea lansare.
Fiind un teritoriu nou, adrenalina a fost la cote maxime. Ceea ce au văzut invitații a fost doar „vârful aisbergului”. În spatele acestui cadru frumos stau luni de pregătire, frământări și temeri.
Drumul către „Bun de tipar”
Această carte s-a născut din:
• Antrenamentele dintre 2017-2024: Maratoane și ultramaratoane, mânate de dorința de a face ceva senzațional în viața mea la peste 50 de ani.
• Antrenamentul cu stiloul: Exercițiul zilnic de a scrie în jurnal emoții, trăiri și filozofii de viață.
• Decizia care mi-a schimbat viața: Transformarea pasiunii de a călători în realitatea celor peste 1000 km pe Via Transilvanica.
• Totul a început în 2019, când Troaca Luciana, prietena mea cea mai bună, mi-a arătat linkul cu Via Transilvanica. A fost momentul care mi-a deschis calea spre drumeție și a sădit în mine dorința de a porni pe acest drum legendar. Fără acel simplu gest, povestea mea poate că nu ar fi existat astăzi.
Procesul editorial a fost o lecție de răbdare. Am recitit manuscrisul de nenumărate ori, vânând orice eroare, iar alegerea fotografiilor a fost o adevărată provocare – aș fi pus sute! Momentul în care am ținut fizic în mână „exemplarul autorului” pentru bunul de tipar a fost, pur și simplu, copleșitor.
Un loc ales cu sufletul
Am ales locația cu inima: Parohia Brâncuși, Biserica Sfântul Ioan Rusul. Aceasta este a doua mea casă de 13 ani. Aici am găsit îndrumare în momente grele și tot aici am venit să mă bucur când mi-a fost bine.
Pe Via Transilvanica L-am simțit pe Dumnezeu la fiecare pas – în peisaje, în oamenii întâlniți și în curajul colegilor de echipă. Mi-am dorit ca această lansare să creeze o legătură între carte și biserică, oferind celor prezenți o scânteie de credință: Dumnezeu este peste tot dacă știm să privim.
Mulțumiri din inimă
Recunoștința mea se îndreaptă către toți cei care au făcut acest vis posibil:
• Familia mea: Cezara Cotoi – fiica, Stancu Gaby – fiul, Emilia, Ana și Daria – nepoatele
• Gazdele evenimentului: Parohia Brâncuși, prin bunăvoința preotului paroh Costel Burlacu, a duhovnicului meu, pr. Costin Dinu, și a pr. Gheorghe Anghel.
• Editura Floare de Iris: Pentru că a dat viață manuscrisului.
• Mircea Pospai, scriitor: Pentru că a fost prima persoană care a crezut în această poveste, citind manuscrisul când încă era „în lucru” și oferindu-mi încrederea necesară pentru a-l duce la capăt.
• Echipa de pe drum: Paunescu Ioana, Elena, și Cristian Iosep.
• Invitații speciali: moderator – Monica Popescu (jurnalistă, specialistă în comunicare), speakeri – Andrei Rosu (antreprenor social, sportiv de anduranță) și Taniusa Mihaela Iordache (profesor de limba română, sora mea).
• Echipa din culise: Sorina Elena Florea și Anca Zare (pentru bunătățile de la candy bar), Daniel (pentru ceai și cafea), Călin Cojocaru (sunet – 24kaudio), Event Portrait – Cristina Jilavu (pentru fotografii) și colegele mele voluntare de la Atelierul de copii din Parohia Brâncuși.
• Inspirația: Tasuleasa Social, Alin Useriu și Tibi Useriu, creatorii drumului care unește, Via Transilvanica.
Vă las cu o ultimă idee, spusă de Brâncuși după ce a ajuns la Paris pe jos:
„Atunci când mergi pe jos, auzi mai bine cine ești.”
Cale bună pe drumurile vieții!
O citez pe autoare
O citez pe autoare
